FESTIVALUL DE MUZICĂ VECHE MIERCUREA CIUC 2009 – ZIUA A ŞAPTEA: FORMAŢII DE COPII, TINERI SOLIŞTI
(Elena Maria Şorban, muzicolog – 26 iulie 2009)

Predarea moştenirii artistice se face, în cadrul Festivalului de la Miercurea Ciuc, prin stimularea interesului celor mai tineri pentru valorile tradiţionale, inclusiv prin promovarea scenică a celor mai bune rezultate. Astfel, ziua de sâmbătă a început de dimineaţă, cu două programe susţinute de şcolari din Lupeni (jud. Harghita) şi din Cluj-Napoca şi a continuat până la finele după-amiezii, cu activităţi artizanale de tip renascentist, pentru cei mici, animate de asociaţiile locale Talentum şi Pörgettyű.


Fericiţi copiii care primesc educaţie culturală şi fericiţi profesorii care le cultivă simţul autenticităţii, în această epocă dominată de pseudo-valori! Profesoara de muzică Magda Major face parte din această binecuvântată categorie, căci pe unde a predat, a avut peste tot câte un ansamblu de muzică veche. Acum, formată din copiii din Lupeni, a sa Schola Cantorum a adus pe scena Festivalului, un program de cântece vechi, recreate cu prospeţime, cu acompaniament de vioară, flaute cu cioc şi vreo 10 instrumente de percuţie, astfel ca fiecare să aducă, alături de glasul său curat, şi o culoare specifică.


Ansamblul Dargason din Cluj – denumit aşa de la un dans de pe vremea lui Shakespeare – a fost reprezentat de şase dintre dansatorii săi, de vârstă şcolară, care au adus pe scenă câteva branle (dansuri renascentiste franceze) şi country dance (dansuri engleze din secolele XVII-XVIII), cu graţioasă dezinvoltură – în coregrafia de Noemi Szalontai. O soluţie organizatorică generoasă, de a răsplăti pe aceşti copii, pentru preocupările lor artistice, este tocmai invitarea lor sub prestigioasa egidă a Festivalului şi oferirea ocaziei de a participa, ca spectatori, la concertele unor ansambluri de referinţă mondială.
Poate că s-ar putea rezolva ca cele două formaţii să colaboreze – pentru ca Dargason să nu fie nevoit a recurge la înregistrări, iar Schola din Lupenii de Harghita să însuşească, alături de poezie şi muzică, cea de a treia componentă a sincretismului renascentist şi baroc, dansul...

La miezul zilei, am audiat recitalul de orgă al lui Erich Türk, cadru didactic al Academiei de Muzică clujene (reprogramat, din motive tehnice). Recitalul, intitulat De la stylus fantasticus la coralul gregorian, a cuprins piese de Buxtehude, Girolamo Frescobaldi, Nicolas de Grigny, J. S. Bach, care au ca punct de plecare imnuri liturgice medievale – program care va constitui obiectul unui cd ce va fi curând înregistrat. Li s-a adăugat o piesă de Philipp Caudella (1771-1826), Temă cu variaţiuni, descoperită recent în arhivele muzicale sibiene, pe care au audiat-o în versiune de clavecin, în ediţia precedentă a Festivalului, tot cu Erich Türk – piesă înscrisă stilistic în clasicismul muzical autohton. Orga din Biserica franciscană de la Şumuleu Ciuc şi-a relevat monumentalitatea, chiar şi în piesele de dimensiuni mai puţin ample (precum Canzona de Frescobaldi, iar partea a doua a Concertului bachian prelucrat după Vivaldi aş fi dorit-o, de asemenea, mai delicată, în spiritul originalului). Tânărul organist, aflat deja în plină maturitate artistică, are o putere de muncă excepţională, ca profesor – inclusiv la Universitatea de vară asociată Festivalului – şi în calitate de concertist, fiind printre cei mai ocupaţi instrumentişti, la clavecin sau orgă, solo sau cameral, de fiecare dată la nivel superior.


Concertul final al cursanţilor Universităţii de vară a reunit pe cei circa 30 de participanţi, dintre care 8 la dansuri de epocă, iar ceilalţi la vioară, oboi, clavecin, flaute, canto. Cursurile au fost susţinute de recunoscuţi specialişti din Germania, România şi Ungaria: Gábor Kovács, Ulrike Titze, Guido Tutze, Erich Türk, Zoltán Széplaki, Réka Palocz (în ordinea anterioară a enumerării specialităţilor). Pe parcursul a şase zile, s-au desfăşurat lecţii individuale şi ansambluri camerale, ale căror rezultate au fost înfăţişate în concertul final. Cursanţii s-au încadrat, ca vârstă şi nivel de pregătire, de la nivelul primar la masteranzi şi profesori, grupându-se totodată, în practicanţi ai instrumentelor de epocă ori nu, aplicând cerunţele stilistice ale reperoriilor respective, pe instrumentele moderne. Desigur că vom mai auzi curând, în viaţa noastră muzicală, pe violonista Roxana Barsan, oboiştii Maria Petrescu şi Emil Curtgeafar, pe Cezara Comşa, care practică şi oboiul, şi flautul baroc, pe eleva Aranka Kövári, la flaut cu cioc ori pe soprana Mária László. Cursanţii, aflaţi pe trepte diferite de pregătire, alături de prefesorii lor, în concertul final, au împărtăşit auditorilor, nobila comuniune ce îi leagă, prin prietenie şi muzică.