FESTIVALUL DE MUZICĂ VECHE MIERCUREA CIUC 2009
ZIUA A CINCEA: VIOLONCELUL LUI BRASSAI, CONCERT DE LAUTA, MUSICA HISTORICA, NOCTURNAL DE CHITARE
(Elena Maria Şorban, muzicolog – 24 iulie 2009)

Ziua a cincea a Festivalului a fost culminantă prin multitudinea şi densitatea evenimentelor. Prezentarea violoncelului lui Sámuel Brassai – organizată de Societatea Culturală clujeană Amaryllis şi Episcopia Unitariană – a început cu prelegerea susţinută de muzicologa Judit Benkő, de la Radio Cluj. Brassai (1800-1897, de origine sas braşovean, Welmes), numit „ultimul polihistor transilvan”, a fost cercetător, poliglot al limbilor vechi şi moderne, profesor şi apoi profesor universitar de ştiinţe naturale, geografie, istorie, matematici, filozofie, sanscrită, filologie; totodată, distins muzician amator. Practica viola şi violoncelul, cântând în cvartet de coarde, organiza viaţa muzicală clujeană în mod intens. Instrumentul prezentat datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea şi, după cum opiniază restauratorul clujean Markus Barbarossa, pe baza semnelor de uzură, a avut un singur utilizator îndelungat. Provenit din moştenirea Brassai şi aflat în proprietatea Bisericii Unitariene, violoncelul va fi scos la concurs pentru a fi încredinţat unui tînăr violoncelist merituos, în toamna acestui an (data şi regulamentul nu sunt încă stabilite; se vor cere o parte de Suită solo de Bach, o parte concertantă de Haydn, o piesă la alegerea candidatului). Violoncelistul Előd Kostyák a făcut să răsune instrumentul – având un ton amplu, generos –, cu entuziasmantă stăpânire a tehnicii şi a discursurilor complexe din Suita solo în Sol major de Bach şi din Sonata solo op. 8, p. I, de Kodály.

Cei doi Valentin ai Renaşterii maghiare, poetul Bálint Balassi (1554-1594) şi lautistul Valentin Greff Bakfark (?1506-1576) au fost tema unui excepţional recital al lautiştilor Tamás Kiss Kobzos (Budapesta) şi Endre Deák (Carei). Epitetul este motivat de calitatea programului şi a interpretării vocal-instrumentale. Astăzi, ca şi pe atunci, poeziile lui Balassi se cântă pe melodii de epocă – alese cu bună cunoaştere de Tamás Kiss Kobzos şi veritabil însuşite, în sensul celei mai intime interiorizări, cântate acompaniindu-se singur la lăută sau la cobză. (O confruntare pe aceeaşi scenă, a rapsodului maghiar cu Tudor Gheorghe, ar fi interesantă...) Acum, Endre Deák s-a asociat recitalului, prin piese de referinţă transilvană, majoritar, de Bakfark, plasate ca preludii la cântece, între care am remarcat calitatea transcrierilor proprii. Lirica lui Balassi – speculativă, cazonă, erotică, religioasă – a fost redată cu rafinament, agogica având efecte retorice autentice stilistic şi expresive. Confesiuni lirice – cu sau fără cuvinte – ale unor artişti maturi.

Musica Historica (Budapesta) este o formaţie de referinţă, fondată în 1988 şi stabilă, a muzicii medievale şi renascentiste. În această ediţie, se poate folosi prilejul comparaţiei lor cu Hortus Musicus din Estonia (cronica recitalului acestora apare tot în serialul de faţă), formaţie cu care li s-au suprapus domeniile stilistice din program şi chiar câteva piese. Ambele ansambluri au instrumente autentice, de cea mai aleasă calitate, însă coloristica aplicată de Musica Historica – lăută, cobză, ud, harpă, fidule, flaute, chalumeau, drâmbă, gemshorn (corn de capră neagră), fluier cu apă, xilofon, tambura, talgere mici ş.a. – este predominant pastelată, discretă, cu nuanţări fine. Dintre efectele dinamice proprii formaţiei maghiare, apropierea-depărtarea sau gradaţia ascendentă curmată sunt de efect. Dacă s-ar putea măsura, atunci s-ar zice că la Hortus, momentele şoptite sunt 10 procente, iar la Musica Historica, 10 procente sunt culminaţiile dinamice. Ansamblul condus de István Rumen Csörsz a prezentat un program de piese binecunoscute şi câteva rarităţi. Dintre cele cunoscute, am apreciat categoric Lamento di Tristano, care de obicei se cântă lent-repede (iar partea lentă este foarte lungă), însă acum alternanţa a fost multiplicată prin segmentarea fiecărei macrosecţiuni (a “plânsu’-râsu’”), cu efect benefic de receptare. Repertoriul galeg medieval (limbă iberic-romanică) a fost prezent cu două cântece şi un dans, dintre care a fost impresionant Ondas do mar de Vigo (Undele mării la Vigo), cu soprană îngânată uneori de voce bărbătească şi corzi de lafta şi gittern, ciupite cu fineţe. Finalul a fost inedit, un dans saltarello original, apoi în versiune prelucrată de conducătorul ansamblului, în ritm balcanic (metrică de 7), convingător.

Nocturnalul chitaristic susţinut de Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ (Bucureşti) a fost discutabil. Prima întrebare: având lăută şi teorbă, de ce au cântat mai mult la chitare? Probabil pentru că sunt încă la început cu tehnica instrumentelor de epocă. Recitalul, început cu stângul, a continuat cu dreptul. Adică: ritmul pavanei a fost total confuz, dar muzica de film a fost ok. Cu toţii am fost cândva, debutanţi şi probabil nu oricine ştie cutumele de acuplare dintre pavana şi gagliarda. Cert este că dansurile de epocă se cântă astfel încât să poată fi dansate – la Miercurea Ciuc, cursurile Universităţii de vară includ dansuri renascentiste şi baroce, pe care cei care abordează acest repertoriu ar trebui să le urmeze, fiindcă neştiind paşii, mişcările, ritmul nu poate fi redat în stil. Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ au tehnică instrumentală suficientă, acurateţe şi sensibilitate, pentru a se dedica studiului stilistic. În final, o experienţă inedită şi pozitivă: un film mut, The Fall of the House of Usher (SUA, 1928), inspirat din proza lui Edgar A. Poe, pe traiectoria componistic-muzicală Downland – Britten – Cl. Lobonţ. Aici, lăuta şi teorba au fost sugestive, fără a face pleonasm cu imaginea. O producţie care îşi află locul la orice curs superior de Istoria celei de a şaptea arte, dar nu este sigur că şi la acest Festival.

Trei recitaluri într-o seară muzicală bogată, cu ciripit de rândunele pe cerul din ce în ce mai întunecat, cu gângurit de prunci, din ce în ce mai adormit, pe iarba verde, în curtea cetăţii Mikó – descântări, încântări şi cântări despre vremelnicie, eternitate...


^* Autorul fotografiilor: GYULA ADAM